joi, martie 10, 2011

Alegeri la Organizaţia Judeţeană a Femeilor Liberale


La scurt timp după ce a fost aleasă conducerea pe municipiu a Organizaţiei Femeilor Liberale, a avut loc pe 5 martie şi Conferinţa judeţeană a organizaţiei de femei a PNL Giurgiu. Evenimentul s-a desfăşurat la Ateneul „Nicolae Bălănescu” şi a reunit peste 200 de participante, cărora li s-au alăturat reprezentanţi din partea conducerii judeţene şi municipale a PNL. De asemenea, au fost prezente Cristina Romanescu – vicepreşedinte al Biroului Executiv Naţional al Femeilor Liberale şi Ileana Gruia, membru al acestui Birou.
Conferinţa a avut, în ansamblu, ca numitor comun revigorarea activităţii Organizaţiei Femeilor Liberale. Înainte ca preşedinta Organizaţiei, Daniela Cristiana Neagu (o simplă coincidenţă de nume cu Daniela Neagu, preşedinta de la municipiu a Femeilor Liberale), să prezinte raportul de activitate, au fost transmise mesaje de către Cristina Romanescu, Ileana Gruia, Dragoş Ujeniuc – vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Giurgiu, Ionel Muscalu – preşedinte al Organizaţiei de Tineret pe judeţ şi Toma Petcu – preşedinte pe municipiu al PNL. Raportul a evidenţiat acţiunile organizate de femeile liberale din judeţ, atât cu caracter politic, dar şi de ordin caritabil, precum şi creşterea rolului femeilor în activitatea filialei liberale judeţene.
Momentul cel mai apreciat de participante şi de participanţi a fost discursul unei liberale în vârstă de 79 de ani, din comuna Gostinu. În ciuda vârstei înaintate, Virginia Roşca a încântat asistenţa, dovedind că de la bătrânii satului românesc avem ce învăţa, inclusiv (sau, mai ales) în politică. „Eu vreau să vă cer ceva anume, să ne scăpaţi de acest călău, de Băsescu. Nu mai putem să trăim cu ăştia, nu mai are lumea de niciunele, este tare greu. Sunt tare bucuroasă că am văzut aici atâta tineret şi oameni cu carte, fiindcă aşa mai am o speranţă. Eu am venit la PNL pentru dl. Tăriceanu, el ne-a făcut mult bine, doar el a ţinut cu noi, cu ţăranii şi cu toţi oamenii. Acum ăştia au furat ţara întreagă”, a spus tanti Miţica, după cum ne-a declarat că este cunoscută în comună.
Pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene a Femeilor Liberale şi-a depus candidatura Daniela Cristiana Neagu, iar pentru celelalte 16 locuri din Biroul Permanent Judeţean au fost depuse 21 de candidaturi. În urma procesului de votare, Daniela Cristiana Neagu a fost realeasă la conducerea Organizaţiei, iar ca vicepreşedinţi au fost alese Dida Drăgan (cunoscuta cântăreaţă este membră a Organizaţiei giurgiuvene), Iuliana Daniela Georgescu, Romica Marin şi Ana Ortansa Negulescu. Noul Birou a desemnat-o pe Elsa Joantă în funcţia de secretar. Biroul Permanent le mai are în componenţă pe Dana Bordincel, Carmen Caraivan, Mirela Ciulacu, Iuliana Codreanu, Măndica Dumitru, Simona Dumitrescu, Daniela Neagu, Gabriela Petruş, Ghiţilina Pârvu, Petra Şerbănescu, Marga Şuler. Ca membri supleanţi au fost desemnate Sorina Bratu, Mariana Duţan, Doiniţa Georgescu, Verona Marin şi Andreea Neagu.

Niciun comentariu:

EDRAH_Giurgiu PHASE I