Mama -primăvara noastră eternă

Tu ai venit  pe lume să-mi fii mamă,
Să crezi în mine şi să mă dezmierzi,
Să mă înconjuri  cu îngeri, când mi-e teamă,
Să mă iubești oricând, orice să crezi.

Tu ai pe lume doar două păcate,
Cu siguranță două-s despre mine,
Căci te-ai trufit cu mine peste poate,
Lăsând în urmă dragostea de sine.

Eşti înger, ştiu şi eu  şi multe stele,
Cu care ai stat de vorbă nopţi întregi,
Veghindu-mi somnul sau rugând pe ele,
Să-mi dea o cale în vremile vitregi.

Mi-ai fost şi vis, oglindă, drum în viaţă,
Mi-ai dat şi hotărâre şi speranţă,
Mi-ai fost şi leagăn, sânul  plin de dor,
M-ai alăptat cu cer şi adevăr.

Eşti şi acum o lebădă şi-o zână
A lacului acela fermecat,
Unde-am murit şi am simţit o mână,
Prin gândul tău pe loc m-ai înviat.

Trec anii peste tine, mamă,
Privind imaginile acelea de demult,
Te văd şi soră şi copilă iară,
În mintea mea eşti tânără oricând.













Ai şi nepoţi, ca ghiocei în viaţă,
Mărgăritare sfinte, râzi, le vrei,
-Copile, spui, priveşte doar în faţă!
Un abur creşte peste ochii tăi.

Şi ştiu atunci că primăveri eterne
Le porţi în suflet, ca să ni le dai,
Când vieţile ne sunt blesteme,
Tu ne renaşti iubind în flori de rai.