GRAŢIA

Aici, la noi, Dumnezeu ne lasă să ne facem de cap,

Ne lasă să ne îngropăm în manele şi-n bere,

Ne lasă să ne ascundem în peşterile prostului gust.

Aici, la noi, Dumnezeu ne dă lumină din spaime,

Ne depăşeşte uşor de parcă ne-ar deparazita,

Ne lasă să simţim mai curat pe de-a-ncetul.

Aici, la noi, Dumnezeu ne răsuceşte ca pe nişte frunze

Ne învârte în ţigara lui de tămâie şi smirnă,

Ne înghesuie lăturiş în rost, uitându-se în ochii noştri.

Câteodată, noi-frunze, noi-păsări, noi-petale,

Simţim în preajmă că Dumnezeu ne pune la masă

Şi-atunci ne dăm cu capul de praguri de sus.

Indiferent de rasa noastră, aici, la noi, spaimă nu e,

Dumnezeu ridicat din împietrirea privirilor noastre

Ne zâmbeşte scuturând frimiturile din barbă.

Doar presiunea străzii şi stresul din capul nostru

Ne împiedică să vorbim cu el. Altfel

Graţia aceasta ne-ar fi cuprins şi pe noi.