În semn de pocăinţă
Îmi las obolul,
În vileag dau întreaga-mi fiinţă,
De unde-ncepe azi Oborul
Şi până-n deal, la Grădiniţă.
Cu ţigănie şi bluze-nflorate
Cu muzici tari, căruţe, Mercedesuri,
Chivuţe dând dovezi de bunătate
Şi suflete retrase în eresuri.
Cu hotărâre trec calea ferată
Pe Mărăşeşti, în ceată revărsat,
Colindă a copilăriei, preferată,
Când ne-ndopam cu fructe de furat.
Abandonata lume-a fanteziei
Răsună-n minte ca o izbăvire,
Crescui de pe Şelarii ospeţiei
Spre Bucureşti adăugându-mi fire.
Un obicei ce presupune vinul,
Ulcele noi, un monolog şi nume,
Îl ţin şi azi ai mei în scrinul
Purtat prin viaţă-poză din albume.
Şi îndrăznesc să-mi amintesc de bine
Copilăria şotiilor fine!
Era o moară, ce mai este încă,
Erau ţărani şi bâlciuri câteodată,
De mici şi-ngrămădeală totodată.
Eu ard mocnit în zaţul amintirii,
Când molcom întâlneşte soarta dorul.
Vinul, ţiganii cu „spoie tingirii”
S-au dus, pe unde-ncepe azi Oborul.
2 comentarii:
I like your blog:)Here is very good country.My change my this blog address and name.You can go this add:
http://blue-finland.blogspot.com/
Welcome and thanks for your visit!Greetings Jani from Finland
Inca un poem viu, care evoca timpul copilariei... am mai citit unul recent, la fel de tonic, la fel de vivant...
Trimiteți un comentariu