duminică, februarie 27, 2011

Mi-aş lăsa mâna să curgă lin pe pagină,


Să-şi spună ea cuvintele tactile,

Cu înnobilări de sezon şi pălărie de fetru,

Cu dungi albastre şi verzi.

Organ al nemulţumirii de sine,

Această pagină se va răzvrăti împotriva

Sufletului meu prăfuit de durerile semenilor

Şi prin ferestrele creierului îmi va urla sirena

Ca o ruptură la indiferenţa de pe-o zi pe alta.

2 comentarii:

Karla spunea...

Ei da, indiferenta noastra cea de toate zilele are nevoie de cuvinte tactile, care sa ne zgarie epiderma si creierul si sa ne scoata din amortire...

ionelmuscalu spunea...

@Karla: Deprindere de ziarist tras în quadrati!

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...