duminică, februarie 20, 2011

Asta trebuie citită de toţi românii: Ignoranţa savantă, de Nicolae Manolescu; originalul in link

Ignoranţa savantă  

Ignoranţa nu e neapărat legată de incultură, cum am fi înclinaţi să credem.
Există şi o ignoranţă erudită sau savantă. În numărul dublu de la sfârşitul anului trecut al „României literare" articolul bilunar al Ioanei Pârvulescu pleca de la o carte pe care revista o mai comentase în pagina de Meridiane, la apariţia ei în franceză, şi la care m-am referit eu însumi într-un editorial. 
E vorba de „Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi" de la Humanitas, o convorbire între Jean-Claude Carrière şi Umberto Eco pe tema care poate fi dedusă din titlu. Umberto Eco nu mai are nevoie de prezentare. Conlocutorul său este un istoric francez specializat în istoria scrisului şi a desenului. Cititorii români îl cunosc ca autor al unei cărţi intitulate „Cercul mincinoşilor" şi, în mai mică măsură, al „Frânturilor din astă lume" (nu-mi place familiarul „astă" pe coperta unei cărţi de ştiinţă, fie şi popularizată), ambele de la aceeaşi editură. Cu un an mai în vârstă decât Eco, Jean-Claude Carrière e un enciclopedist în sensul introdus în secolul XVIII francez. Cu alte cuvinte, ştie tot despre toate. Stau mărturie un „Dicţionar al prostiei" şi un „Dicţionar îndrăgostit de India", o carte despre lucrurile bizare şi alta despre cele invizibile. Din câte am citit eu însumi, pot spune cu mâna pe inimă că Jean-Claude Carrière îşi merită  reputaţia de om învăţat şi inteligent. De altfel, în convorbirea cu Eco, îşi trage aşa zicând partea leului, ceea ce nu e de ici, de acolo, când discuţi cu autorul „Operei deschise" sau al „Tratatului de semiotică generală". Problema este enciclopedismul lui, care îl expune la o anumită frivolitate informativă, ca să nu-i zic încă pe numele adevărat.
Venind vorba despre evoluţia cunoştinţelor noastre în materie de geografie politică şi de istorie, Jean-Claude Carrière povesteşte, fără nici un pic de umor, ce revelaţii i-a provocat o vizită la Sofia. La hotelul modern la care trage, există, protejate de către constructor, ruinele unui amfiteatru roman. „La Sofia!", exclamă eruditul, ca şi cum ar fi vorba despre un sat pierdut în imensitatea Africii australe, până unde romanii cu siguranţă n-au ajuns.  „Cunoştinţele mele despre Bulgaria au fost brusc răsturnate (adaugă el cu candoare), după ce, cu câţiva ani înainte, le perturbase deja descoperirea tezaurelor tracice, descoperiri ce coborau acest teritoriu mult în trecut, înainte de greci. Mi-am amintit atunci că Sofia nu e foarte departe de locul în care a fost exilat nefericitul Ovidiu. şi iată că Bulgaria, pe care o credeam incontestabil legată de slavi, devenea o colonie romană!" 
Stupefiante afirmaţii! Că istoricul francez este uimit de dimensiunile amfiteatrului sofiot, treacă-meargă. Dar că el află, abia la 70 de ani trecuţi, după o viaţă consacrată studiului istoriei, că romanii s-au nimerit cândva în sudul Dunării, de unde au trecut în Dacia, pe teritoriul căreia a murit Ovidiu, nu mai are absolut nicio justificare. Lasă că tot ce ştie despre „locul" exilului „nefericitului" Ovidiu constă în faptul că nu e „departe" de capitala Sofia a revelaţiilor lui. Despre Dacia romană n-a auzit. După cum nu pare să fi auzit că bulgarii nu sunt slavi, ci slavizaţi, şi că au venit pe teritoriul actual cu multe secole după ce vechile populaţii de la sud şi nord de Dunăre, aparţinând „continentului" tracic, întins cândva din Grecia şi până în Lituania, fuseseră colonizate de romani.  Bănuiesc unde a descoperit Jean-Claude Carrière că tezaurele tracice ar fi „bulgăreşti":  cu ocazia unei mari expoziţii de la Muzeul André Jacquemart din Paris de acum trei ani! Caracterul propagandistic al expoziţiei era evident pentru mulţi, nu şi pentru istoricul francez. Dincolo de aceste lacune stă ignorarea marii istorii a Romei antice, comună francezilor şi românilor, şi care se învaţă la şcoală.
Nu e, din păcate, nici prima, nici ultima dovadă de ignoranţă savantă a unor intelectuali occidentali. Am răsfoit la FNAC câteva dicţionare ale limbilor lumii, datorate unor universitari francezi. Nu trebuie să fii lingvist ca să-ţi dai seama de erorile de informaţie din capitolul închinat limbii române.
Şi nu e o superficialitate să extrapolezi neprofesionalismul la capitolele privitoare la alte limbi încă şi mai exotice, pentru francezi, decât româna.
O carte recentă, în care sunt prezentate o sută de locuri din lume care ar merita să fie vizitate, după părerea autorilor, francezi, evident, exclude ţară noastră de pe această hartă care se vrea culturală, nu doar turistică. Dacă, în unele cazuri, ignoranţa ni se datorează, fiindcă nu ştim să ne vindem istoria şi valorile şi nu protestăm când pe Wikipedia, de unde se informează lacom inclusiv cei care decid de acceptarea sau neacceptarea înscrierii numelor şi evenimentelor pe lista anuală de aniversări UNESCO, despre Sadoveanu, de exemplu, tot ce se spune este că a colaborat cu regimul comunist. Altele, precum acela la care m-am referit pe larg mai sus, nu pot fi explicate decât printr-o aroganţă al cărei nume este acela din titlul articolului meu.

Niciun comentariu:

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....