miercuri, februarie 23, 2011

Coloane îngeresc infinite


















Mă joc acum cu paharele de ceai,
Am toane-n verb şi îngeri în alai,
Care mă învaţă oboseala lumii drepte,
Făcute tot mereu să aştepte.

El fierbe paharul doar cu o culoare,
Eu pene aş vrea din a lui  înserare,
Dar ceaiul acesta are un gust de caramel,
Care te face să  gândeşti că vrei cam altfel.

Frumos e apusul, răsăritul superb,
Epopei la un ceai se scriau cam imberb,
Când timpul creştea istoric mai trist,
Când se expanda prin Vămi fantezist.

Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.

Aruncat în concret, mă privea ca pe-o broască,
Din aceea de verde, cu lămpaş, fără cască,
Iar norocul meu venea din paharul de ceai,
Fiindcă îngerul ridica infinite coloane de n-ai.

Nevăzute în nouri, plângând de păcate,
Răsărind din trecuturi de sfinţi sărutate,
În care deşerturi şi peşteri atee,
Transformau în sfinte oricare femeie...

5 comentarii:

Karla spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Karla spunea...

A patra strofa e nucleul poemului...
Sorbitul ceaiului analog pacatului originar, ce idee interesanta si ce original e exprimata...

Sictireli spunea...

Karla are dreptate. Strofa 4 este o mica bijuterie.

ionelmuscalu spunea...

" Karla are dreptate. Strofa 4 este o mica bijuterie.", mulţumesc amândurora!

Luisa Nerut spunea...

"Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut."

E o intreaga poezie in aceasta strofa! Sublima si buna de tinut la purtator. Al cititorului, desigur. Incantata de (re)citire!

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...