miercuri, februarie 23, 2011

Coloane îngeresc infinite


















Mă joc acum cu paharele de ceai,
Am toane-n verb şi îngeri în alai,
Care mă învaţă oboseala lumii drepte,
Făcute tot mereu să aştepte.

El fierbe paharul doar cu o culoare,
Eu pene aş vrea din a lui  înserare,
Dar ceaiul acesta are un gust de caramel,
Care te face să  gândeşti că vrei cam altfel.

Frumos e apusul, răsăritul superb,
Epopei la un ceai se scriau cam imberb,
Când timpul creştea istoric mai trist,
Când se expanda prin Vămi fantezist.

Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.

Aruncat în concret, mă privea ca pe-o broască,
Din aceea de verde, cu lămpaş, fără cască,
Iar norocul meu venea din paharul de ceai,
Fiindcă îngerul ridica infinite coloane de n-ai.

Nevăzute în nouri, plângând de păcate,
Răsărind din trecuturi de sfinţi sărutate,
În care deşerturi şi peşteri atee,
Transformau în sfinte oricare femeie...

5 comentarii:

Karla spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Karla spunea...

A patra strofa e nucleul poemului...
Sorbitul ceaiului analog pacatului originar, ce idee interesanta si ce original e exprimata...

Sictireli spunea...

Karla are dreptate. Strofa 4 este o mica bijuterie.

Unknown spunea...

" Karla are dreptate. Strofa 4 este o mica bijuterie.", mulţumesc amândurora!

Luisa Nerut spunea...

"Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut."

E o intreaga poezie in aceasta strofa! Sublima si buna de tinut la purtator. Al cititorului, desigur. Incantata de (re)citire!

EDRAH_Giurgiu PHASE I