Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel care scrie grădini

A. S. Nu are legătură cu ceea ce urmează, dar vreau să spun: Nu mă interesează Valentine s day! Dacă ne iubim, ne iubim în fiecare zi! Nu cu program... de la supermarket.
 

Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii  -
Cel care scrie grădini


Poezia lui Ionel Muscalu pare a-şi schimba înfăţişarea de la un volum la altul, menţinându-şi, însă, nealterată, densitatea ideatică. Uneori ai sentimentul că înţelesul spuselor sale lirice nu mai încape în cuvinte, pe care oricând le-ar putea preface în cioburi. Vorbele explodează sub presiunea sentimentelor, adesea devastatoare, adesea de-o graţie fragilă ca pojghiţa de gheaţă.
În esenţă, cartea de faţă adună poeme de dragoste. Iubita apare în cele mai diferite ipostaze – de la cea calină la cea devoratoare. Iar atunci când s-ar crede că nu e prezentă, e bănuită în fiecare vers, ba chiar şi-n semnele de punctuaţie.
Rândurile pe care le aştern acum nu pot face abstracţie de o asemenea prezenţă, autoritar dominantă, copleşind întregul discurs, chiar şi atunci când el este de-o gingăşie aproape eterică. Iată, ca mostră: „Tu m-aşteptai să vin, ca de-obicei,/ Privind avid prin geamul monocrom,/ Aveai luciri de stea în ochii tăi/ Şi geamul tău mă transforma în om.// Obişnuit tovarăş de tăceri/ Ţi-era o zgârietură pe-acel geam/ Ce o făcuseră privirile din seri/ Când tu mă tot vedeai şi nu veneam.// Puteam să fiu la colţul ălei gări,/ Confuz zărite printre ceţuri dese.../ Eu risipeam prin altă parte mări/ Şi-ţi debitam pe albe scoici adrese."
Uneori, însă, tensiunea zicerii învinge inefabilul poeticesc, rostogolindu-se ca o avalnşă de neaşteptate sensuri, atingând intensitatea unui absurd până la urmă atent controlat: „Într-o seară am întâlnit un bătrân,/ nu era nici înţelept, nici nins de vreme,/ era ciudat de tânăr şi înjura/ nu era beat şi nici funcţii nu avea./ Bătrânul nu muncea şi nu-i iubea pe muncitori,/ ai fi putut spune că e nebunul satului,/ dar nu era într-un sat,/ cred că nici nebun nu era./ Mi-a spus că lumea s-a dus dracului!/ L-am întrebat: de când?/ Mi-a spus că toţi suntem nişte tâmpiţi./ L-am întrebat: ce număr poartă?/ Mi-a spus că procrearea e un risc asumat./ L-am întrebat: cine îi sunt părinţii?/ Mi-a spus că viitorul este un veşnic început./ L-am întrebat: în ce an suntem?/ Mi-a spus apoi că el este nepotul meu./ L-am întrebat: cum mă cheamă?/ Mi-a spus să nu sting lumina când mă uit în oglindă,/ fiindcă tulburăril! e vederii nasc îngeri falşi./ Şi a plecat încet strângând din aripi.../ Mi-a spus: simţi cum miroase a caramel!"
Impresia mea este că noutatea de ton a acestei culegeri de stihuri se vădeşte mai ales în recompunerea, tandră şi uşor alintată, a universului copilăriei, înţeleasă ca experienţă existenţială adunând esenţe tari, chiar dacă reprezentările ei sunt, cel mai adesea, pline de căldură şi de o naivitate ingenios jucată şi chiar asumată: „Tati, scrie pentru mine/ Mă auzi,/ Scrie pentru mine o grădină,/ O grădină goală, în care putem ajunge puţini,/ În care să ne vorbim noi, fără să fim ascultaţi de alţii,/ În care putem să creştem flori fără să fim obligaţi să le vindem./ Scrie sentimente, ca şi cum uşile ne-ar lovi în faţă,/ Şi tu ai înjura cu gura ta,/ Uită-te, tati, înapoi, de ce te fereşti?,/ Aici nu te trădează nimeni!,/ Nimeni nu te încearcă./ Îmi place, tati, geaca asta de piele,/ Fiindcă şi eu încă îţi port puloverul,/ Pacea ta interioară şi hotărârea ta,/ De fapt, ştiu că într-un si! ngur loc/ Pot avea trei ore de visări bărbăteşti,/ Aici, unde ziua este liberă de ceaţă,/ Chiar dacă plouă şi e genul fericirii/ Ca într-o biografie recunoscătoare,/ Indiferentă la singurătatea instalată între noi,/ Fiindcă am jucat TABU,/ Iar mama se bucură de întoarcerea mea/ acasă."
Revenirea la vârsta purităţii esenţiale se face cu mijloace poetice aparent simple, dar ingenios împletite: „Povestea zmeului meu cu litere mari scrisă/ Nu o repovesteşte nimeni,/ Nici măcar cei care m-au ajutat să-l ridic." Finalul este de-a dreptul remarcabil: „Dar a venit apa şi l-a luat,/ Înaintea vântului, cu crapii cei mari,/ Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul/ Naraţiunii mele cu coada tăiată./ Iar Făt-Frumos tot uita să vină,/ Lăsând locul prietenilor."
În totul, „Ostatic la ferestrele vieţii" este o carte dominată de eleganţa rostirii, de fine aluzii livreşti, de rafinată interiorizare a trăirilor. Ionel Muscalu ni se arată ca un poet matur, pe deplin capabil şi de alte izbânzi, cochetând elegant cu muzele şi neezitând să scoată limba, ştrengăreşte, în faţa oricărei scorţoşenii ori să dea cu tifla gravităţii plicticoase. Semn bun acesta – că maturizarea artistică nu s-a atins de suavitatea copilului pe care continuă să-l păstreze în sine.
Nutresc convingerea că Ionel Muscalu se numără printre puţinii care ştiu să scrie grădini.


Februarie 2011
de Dan Mucenic

Comentarii

Karina a spus…
ba-ti place Valentine's day:)) pentru tine el este in fiecare zi:)
Karina a spus…
o sa postez si la mine recenzia asta iar postarea cu Valentine s daye superbaaa:)
Aris a spus…
Nu stiu, spre rusinea mea, cine este Dan Mucenic, dar a scris atat de frumos incat stau si ma intreb ce sa comentez la spusele dumnealui?
Se pare ca tara asta are prea multi oameni talentati...
Karla a spus…
O cronica precisa a scris domnul Mucenic:) a surprins cu mare exactitate esenta poeziei Dvs.
ionelmuscalu a spus…
"Aris http://www.adevarul.ro/locale/giurgiu/Dan_Mucenic-_-Adrian_Paunescu_este_o_pierdere_pentru_cultura_romaneasca_si_pentru_gazetarie-_Flacara_vietii_lui_s-a_stins_dupa_o_viata_zbuciumata_0_366563504.html
Dan Daponte a spus…
Mda....Cred ca e SuperTare....Din pacate,nu am acest volum si,dupa cum zice Dan,as vrea si eu sa-l citesc pe cel care scrie gradini :)
Dan Daponte a spus…
Dan.... Dan Mucenic :))))

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)