joi, februarie 17, 2011

Zapezi de azur, cred ca este una dintre cele mai bune poezii ale mele. O dedic inca odata tuturor celor care cred in dragoste...

Când tu deschizi fereastra,


În mine curg zăpezi,

Albastre, înverşunate,

Ca apele repezi.



Dragă femeie, în ierni patriarhale,

Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,

De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,

Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.



Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,

Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,

Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,

Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.



Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,

Lumina strălucească pe faţa ta, de tremur,

Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,

Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!



Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,

De aceea încă odată, cu cerul te conjur,

Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,

Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

3 comentarii:

Karina spunea...

frumos...

INCERTITUDINI spunea...

”Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,

Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.”
Curge în vers lumina către suflete!
Minunat!

angi spunea...

Oda inchinata dragostei.Puritatea zapezii.Femeia iubita.
Frumos!