joi, februarie 17, 2011

Zapezi de azur, cred ca este una dintre cele mai bune poezii ale mele. O dedic inca odata tuturor celor care cred in dragoste...

Când tu deschizi fereastra,


În mine curg zăpezi,

Albastre, înverşunate,

Ca apele repezi.



Dragă femeie, în ierni patriarhale,

Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,

De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,

Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.



Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,

Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,

Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,

Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.



Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,

Lumina strălucească pe faţa ta, de tremur,

Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,

Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!



Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,

De aceea încă odată, cu cerul te conjur,

Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,

Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

3 comentarii:

Karina spunea...

frumos...

INCERTITUDINI spunea...

”Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,

Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.”
Curge în vers lumina către suflete!
Minunat!

angi spunea...

Oda inchinata dragostei.Puritatea zapezii.Femeia iubita.
Frumos!

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...