duminică, februarie 20, 2011

Triste registre

Revăd visul cu izbânzi dansatoare,
Frumos ca un nufăr sau ca un crin,
Carnea mea pute bătrână şi tare,
Mileniul se culcă cu şerpii în venin.
Legată cu sfoară ca muşchiul de vită,
Tuşind greu sub praful comod,
Stă carnea lumii în veci otrăvită
De gravul păcat al altui Irod .
Copiii ce mor lângă lupii de foc,
Afumaţi în crepuscul de bombe parşive,
Primesc lângă vise pătate cu schije
Mileniul casapului cel fără soroc.
Registre tăcute, uitate-n unghere,
Zvârliţi ororile ascunse în voi
De scribii satrapilor care-n tăcere
Privesc neîngroziţi împuţitul puroi.
Carnea mi-au pus-o în registre triste,
Ziua e răpusă de infirmi mintal.
În prag de mileniu tristele registre
Consemnează încă un război total.

2 comentarii:

Karla spunea...

O lectura care ma duce cu gandul la transeele de la Chemin de Dames... aceleasi senzatii, acelasi frig...

ionelmuscalu spunea...

Mulțumesc! Am creat impresie, dar asa simt.

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....