Eu nu sunt termometrul nimănui,
Nici orologiu pus deasupra pieței,
De aceea te întreb asa hai-hui,
De ce-as da eu binețe dimineţei?
Eu cresc asa cum crești si tu
Si îmi e frig, asa cum ti-e si ție,
Si-n inima imi creste infarctu’,
In diminețile când intru-n vrie!
Si-as vrea sa stau la polul nord de zahar,
Sa ma-ncalzesc in iglu chiar cu ursu,
Sa nu mai simt suflarea vreunui mahar,
Sa nu-mi mai creasca dimineata pulsu’.
Si-as vrea sa-mi vad de viata in Sahara,
Sa am gura uscata toata vara,
Sa beau doar vin de cactus, fara apa,
Sa ma însoțesc cu Morgana si sa-i placă.
Si-as vrea sa ma tot pierd prin Amazon,
Sa vad si viata cum era odată,
Când tata-mare era vânător,
Iar mama-mare gătea doar in vatra.
As vrea atâtea, dar sunt obosit
Si nu sunt termometrul nimănui,
Si-n lumea asta nu mai plec hai-hui,
Fiindcă intre timp am cam îmbătrânit!
2 comentarii:
I love your country, Ionel...Amo a Romênia!
Bom domingo, amigo!!!
Kisses!!!
J'ai bien rigolé:)
Cel putin la strofa a treia m-a pufnit râsul de-a binelea:)
Un soi de lehamite blazat-sictirita (excelent versificata) in care ma regasesc si eu adesea...:))
Trimiteți un comentariu