SETEA DE VARA

La „Patru pietre” era o vară dură.
Căldura batea-n supravieţuire.
Autonomi şi pretendenţi la codru-
Toţi cetăţenii, fără osebire,
Îşi’neacau setea-n berea unui lotru.
Acel crâşmar avea de-atunci îndemânare;
Vorbea destul, punând apă-n pahare,
Bătăi erau ades în curtea plină,
Se furau bani şi se scoteau cuţite,
Dar beţivanii se rugau să ţină
Deschis cât mintea lor primea urzite
Acele halbe atent grijite.
Erau cantar i cu lautari deodata,
Fiindca nici muzica nu era programata,
Dar se canta si se traia vanos,
O viata dezvelita pan' la os.
Acolo am vazut povestea pe deplin,
Că tremurul vieţii-l prinzi din mers,
Că dragostea pentru femei e-un chin,
De nu ştii să-i oferi un univers.
Se bea vârtos, pângăritor se bea,
La „Patru pietre”, mai demult, cândva,
Iar harul despuiat al vorbei de ocară
L-am învăţat acolo, jucându-ne pe afară.