Toti ne nastem cu dorurile si dorintele nerealizate ale stramosilor,
cu zodia lor, cu intamplarile lor scrise cu moarte
in vinele noastre, cu steaua predestinarii
si a devenirii intrand laturis in rost,
cu ele in sange mergem fatal prin viata spre implinirea lor.
Cel mai adesea,
atunci cand noi nu suntem prea meniti de pieirea neamului nostru,
le dam mai departe mostenitorilor
parti de viata, de suflet, de emotii, de dragoste,
ca niste cioburi de oglinda,
in care uitandu-se,
sa ne vada si pe noi
si pe cei dinaintea noastra,
uneori si pe ei..., dar in care sa citeasca cel mai
neintamplator firea si speranta urmasilor nostri,
asa cinstindu-se pe sine,
asa cinstindu-i pe cei ce vin.
4 comentarii:
...calcand pe acest mozaic, penduland intre diabolic si divin, mostenirile se pot pierde...
Corect, mai ales cand pica pe mana unora care nu stiu sa-si respecte trecutul... si care nu sunt insotiti de masura timpului lor.
Maestre dragă, despre "măsura timpului" nostru ... chestiune atât de ... sensibilă și atât de discutabilă... Istoria se scrie , iar ... "istoriile"-s de toată jalea, după măsura timpului nostru!
Ne întoarcem cu smerenie și recunoștință la trecut, cutezăm (încă mai cutezăm!) a întrezări viitorul, cu ochii-nțepeniți de uimirea prezentului...
@DAnielle: Eu cred ca masura timpului nostru ne-o dam noi insine!Asa au facut si cei din generatia treizecista, care au trait vremuri grele si situatii umilitoare.
Trimiteți un comentariu