miercuri, ianuarie 05, 2011

Mori de frig

Aveam atunci un chef nebun să strig
Arşiţa din ogorul meu din creier,
Ce născocea în zile  mori de frig,
Uimind înecurile ce le treier.

Şi încredinţam pământului mirarea,
Ciulind din şerpii nesătui cuvântul,
Când ridicam spre ceruri întrebarea,
De ce pe răi îi mai rabdă pământul?

Un singur leac primeam atunci de sus,
O ploaie caldă, ce-mi fărma genunchii,
Rupându-mi starea cu femeia fus,
Care tăcea, de mă dureau rărunchii.

Oh, prea-mireasmă a duhului zăpezii,
Ce-mi fluieri marmuri dintr-un soc sălbatic,
Tu mi-ai smintit şi iepurii şi iezii,
Tu, ciumă eşti, râzând exantematic!

Adâncul tâlc al drumului tău alb,
Cu felinaru-l caut, ciulind din şerpi cuvântul,
Prin pulberea perfectă de smarald
A ochilor ce consonesc pământul.

Şi chefu-mi trece parcă şi de zbor,
De cal, de iepure,de ied, de tot ponosul,
Fiindc-o secundă rupi din adevăr,
Şi-mi spulberi de prin lacrimi tot prisosul.

4 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Când nu am răspunsuri la câte mă întreb, când vreau întrebări, pentru că prea multă lume tace, vin în colțul tău de metafore!
”Adâncul tâlc al drumului tău alb,
Cu felinaru-l caut, ciulind din şerpi cuvântul,
Prin pulberea perfectă de smarald
A ochilor ce consonesc pământul.”

ionelmuscalu spunea...

Iar eu multumesc pentru re-venirea pe acesta pagina!Sper sa gasiti un pic din ceea ce cautati.

Erys spunea...

e o adevarata placere sa-ti citesc poemele...

ionelmuscalu spunea...

Sper sa reusesc pentru mai mult timp...

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...