Gâsca salva Capitoliul

Stăteam pe Capitoliu şi mă uitam în zare,
Cam în sus aşa,
Încercând să văd cele şase coline,
Dar mai ales Columna lui Traian,
Pe care întâmplător nu şedea chiar împăratul,
Îmi venea să zic şi eu aşa,
Stau într-un bar din inima de Romă
Şi beau cafea Lavazza romană,
Oraşul are evident o aromă,
Cu miros de istorie imperială,
Pe care o declamă,
Oraşul este, desigur,  etruscizat,
Cu lume multă ce vinde, latinizat,
Cafea, genţi magrebiene, amulete creştine,
Fanatizat, eu te invit in Piazza  pe tine,
La un espresso cu gust de amandine,
Pe o reţetă veche de când e lume,
Să te seduc femeie cu buze divine,
Nu mă interesează nici tiarele papei,
Parcă nici globul lui pământesc,
Ci doar celelalte Şase Coline
Şi Columna lui Traian,  ce-o sfinţesc,
Eu, omul simplu, văzând sfera din sfera,
Al cărui sens rima doar cu terra
Şi păunul cel de bronz, parcă fără interes,
Că-n fiece fibră rămâne ceva de cules,
A treia colină,  a sabinelor, am ales,
Fiindcă acolo aveau gâscă cu portocale,
Încât salvau Roma de nişte pocale
De  frizzante bianco
Şi aşa..., a nu ştiu câta oară într-o seară
Roma era salvată de-o gâscă ordinară,
Iar eu de o cacofonie bizară.