COMENTARIU - ANI "luptă" de zor împotriva corupţiei: doctorul Cinteză şi actorul Diaconu, găsiţi incompatibili

După o istovitoare anchetă, care a durat mai mult decât o sarcină la termen, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au reuşit să-i găsească în incompatibilitate pe doctorul Mircea Cinteză şi pe actorul Mircea Diaconu, un personaj discret rătăcit în apele tulburi ale politicii româneşti.

COMENTARIU - ANI "luptă" de zor împotriva corupţiei: doctorul Cinteză şi actorul Diaconu, găsiţi incompatibili
Descoperirea stării de incompatibilitate a celor doi vine la finalul unei anchete începute în 15 aprilie 2010. ANI anunţa atunci, pe surse, că cei doi au primit nişte derogări pentru a ocupa atât funcţiile de parlamentar, cât şi funcţii de şef de secţie într-un spital, în cazul lui Cinteză, sau de director de teatru, pentru Mircea Diaconu. Sursele din ANI anunţau atunci că instituţia a cerut Parlamentului o listă a celor care au solicitat şi primit derogări pentru a putea ocupa funcţii de conducere în instituţii publice în paralel cu mandatul de parlamentar, suspiciunea fiind aceea că derogările obţinute ar fi fost acordate ilegal, legea care interzice cumulul acestui gen de funcţii fiind una organică, de la care nu sunt permise excepţiile.
Cazurile celor doi sunt, întrucâtva, similare. Într-un demers onest, aceştia, alături, poate, şi de alţii, au mers cu jalba-n proţap la Comisia Juridică din Senat, Camera din care fac parte, anunţându-şi dubla calitate şi cerând permisiunea de şi-o păstra. Cu hârtiile de la cei dintâi jurişti ai Parlamentului în mână, medicul şi actorul şi-au văzut de treburi, fără a fi implicaţi în scandaluri, fără a fi suspectaţi că ar fi făcut averi ilicite şi fără a fi bănuiţi de alte fărădelegi. Dar s-au trezit contestaţi de ANI, cu un eventual proces pe cap şi în pericolul de a-şi pierde mandatele de parlamentari.
Probabil că, formal, ANI are dreptate. Dacă în România există o lege care să interzică să fii şi parlamentar şi director de teatru, ea trebuie respectată. Pe de altă parte, dacă există "instituţia" derogării şi dacă aceasta nu a fost falsificată de cei doi, ci obţinută corect, transparent, de la forul îndrituit să o emită, ei nu pot fi suspectaţi de nimic. Cel mai probabil, pentru fiecare dintre ei va urma câte un proces în care ajung să fie implicaţi din cauza unor inconsistenţe legislative, din cauza unor deficienţe de sistem pentru care, pe de-o parte, dată fiind calitatea lor de parlamentari, ar putea fi şi ei vinovaţi. Rămâne de văzut.

Notabile rămân însă performanţele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Pe de-o parte, în comunicatele de presă oficiale care anunţau descoperirea incompatibilităţilor - altfel notorii, de aceea şi aparent motivate prin acele derogări - ANI afirmă că dosarele au fost deschise în 15 noiembrie. Surse din ANI anunţau însă verificarea celor doi încă din 15 aprilie 2010, precum şi solicitarea către Senat de a transmite toate derogările similare acordate de Comisia Juridică.
Reiese astfel că ANI a avut nevoie de mai mult de nouă luni pentru a ajunge la concluzie în cazul celor doi. Şi mai constatăm o inadvertenţă, pentru că, deşi cei doi senatori au fost "inculpaţi" oficial, formal în noiembrie, ancheta împotriva lor a început cu şapte luni mai devreme, în aprilie.
Pe de altă parte, deciziile ANI în ceea ce-i priveşte pe Cinteză şi Diaconu scandalizează. Pe fond, rolul ANI este să descopere incompatibilităţi, conflicte de interese şi, eventual, averi nejustificate. Terenul de vânătoare al ANI este unul extrem de bogat, dacă este să ne luăm după percepţia publică potrivit căreia mediul politic este profund corupt şi perfect dar ilegal întrepătruns cu mediul de afaceri. Mai mult, presa a relatat în repetate rânduri, mai mult sau mai puţin argumentat, despre averi imense ale unor politicieni importanţi, astfel că ANI ar trebui să aibă treabă.
In plus, în ultimii trei ani, în repetate rânduri şi mai mereu în apropierea unor rapoarte ale Comisiei Europene, care are mari aşteptări de la "draga de ANI" creată de Monica Macovei, contestatul preşedinte al instituţiei, Cătălin Macovei, ieşea public şi promitea confiscări de mari averi de miniştri, în mesajele sale putând fi citit, printre rânduri, celebrul îndemn la somn liniştit, căci cineva, de această dată ANI, lucrează.
Rezultatele ANI în cazurile importante se încăpăţânează totuşi să nu apară. Nici miniştrii cu averile lor în străinătate nu au fost prinşi şi sărăciţi, nici primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu a rămas fără presupusele proprietăţi din Brazilia.
Singurii bani confiscaţi definitiv de ANI au fost cei făcuţi cu tipografia de permise a poliţiştilor din Piteşti. În rest, nimic notabil în privinţa descoperirii şi confiscării de bani nejustificaţi.
În schimb, eforturile ANI s-au concentrat pe cazuri precum cel al lui Victor Alistar de la Transparency International, un critic acerb la adresa activităţii şi integrităţii conducerii instituţiei, precum cel al lui Codru Vrabie, acuzat că l-a sprijinit pe Alistar în aşa-zisa "activitate infracţională", precum cel al lui Mircea Dinescu, fiind evidentă incompatibilitatea între calitatea lui de frunzăritor de dosare de securitate şi cea de producător agricol şi, mai nou, precum cel al lui Mircea Diaconu. Aşadar nici măcar la capitolul "incompatibilităţi" anchetele ANI nu au deranjat "liga mare" a politicienilor-afacerişti, deşi presa abundă de relatări despre situaţii delicate în care se învârt bani mulţi.
În schimb, ANI s-a concentrat pe acuzaţii de "fals", trimiţându-i la Parchet pe cei care au uitat să treacă bunuri mai mult sau mai puţin importante în declaraţiile de avere. Însă şi în acest domeniu succesul ANI este mai mult decât discutabil, dosarele fiind clasate unul după altul întrucât intenţia, unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de fals, nu poate fi demonstrată.
La o vedere de ansamblu, pare inexplicabil de ce ANI se încăpăţânează să nu producă de fapt nimic. Privită mai în detaliu, instituţia îşi arată adevăratul mod de lucru: dictatul. ANI este la cheremul şefilor, iar cine îndrăzneşte să-i conteste inactivitatea se trezeşte târât într-un hăţiş de manipulare şi de proceduri judiciare, singurul domeniu în care secretarul general Georgescu şi preşedintele Macovei par cu adevărat pricepuţi.
În aceste condiţii, nu-i de mirare comentariul acid al discretului şi temperatului Mircea Diaconu, la aflarea veştii venite dinspre ANI: "Dacă şi teatrul este incompatibil... sau poate s-a primit ordin să fie incompatibil...".
Paradoxal rămâne însă faptul că această realitate nu a fost până acum văzută şi la Bruxelles, unde ANI a fost constant apreciată.



(Comentariu realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)