CLOPOTE

Lanţul florilor întrerupte,
Cătuşa ce doare într-un oraş mic,
Oraş cu stejari şi salcâmi
Şi clopote de biserici,
Chipuri de oameni asemeni nouă,
Toţi aşteptând de undeva
Inima care-l toarnă pe Dumnezeu
În forme de lavă,
Serii de câte două erupţii acordate
Pe câte un „te iubesc» zbuciumat.
Cu ochii
La tine mă pot uita cântec înserat.
Aştept scrâşnetul vioriu.
Ţine minte pogorârea din Fiu.
Clopotele rămase peste oraş,
Cu salcâmi şi stejari,
Singure alături de oameni.