Peste tot zăceau oameni cu speranţele demolate,
O dezordine de tencuială şi cărămizi sparte,
Mormane abjecte de suferinţe şi ele castrate
De dorinţa de a nu da călăilor dreptate.
Mai încolo era raionul cu speranţe deşarte,
Pe care le prospectau buldozeriştii înainte de a lua parte,
La o altă acţiune de derizorie lichidare
A ultimelor sclipiri şi uimiri de visare.
Se uitau la trupurile compromiţătoare
Cu o silă sfidătoare şi chiar imorale
Le erau gândurile şefilor de activitate,
Care slujeau peste poate regele din palate.
Tabloul era acoperit cu o pânză cu stele
Aurii, din acelea de vopsea de două lovele,
Luată din bâlciul comun şi revândută
Poporului la suprapreţ pe o viaţă stătută.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
- Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...
-
Musca(lu)... la arat “De la arat un plug Venea încet spre casă si la un bou pe jug O muscă se-aşezase" Cine nu-şi mai am...

2 comentarii:
Imi deschizi mintea sa-nteleg ce vrea poporul.
Mi-a placut poezia - inspirata diatriba!
Trimiteți un comentariu