Au fost Florii fara soare, a fost Soare fara Florii

Ieri, prins cu ale politicii si indepartat de tastatura, asa cum indepartezi pasarea de cer, nu am reusit sa va urez la multi ani celor care purtati nume de flori.
O fac astazi: urez la multi ani tuturor florilor onomastice romanesti.

Florinei, Floarei,  lui Florin si celorlati, Dalia, Crin, Viorel, Violeta, Crina, Camelia, Codrin, Craita, Delia, Flora, Florenta, Florentin, Florentina, Garofita, Gherghina, Iris, Lacrimioara, Laur, Laura, Margareta, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluta, Romanita, Trandafira, Violeta...

Dar sa nu uitam ca aceasta Duminica a Floriilor este duminica in care Iisus a intrat in Ierusalim si poporul a strigat:''Osana! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului!''

 ... în mijlocul ovaţiilor şi osanalelor, Isus nu se bucură, nici nu se întristează, ci îşi păstrează imperturbabila-I seninătate divină. El vede deja profilându-se nu departe, pe Golgota, crucea. El ştie că poporul este cel mai mare copil; de aceea nu se lasă impresionat de urale. El, care cunoaşte mai bine decât oricine nestatornicia inimii omeneşti, ştie că aceştia care azi au răguşit slăvindu-L în osanale, peste cinci zile, în Vinerea Mare, când vor vedea filacteriile cu fire de aur şi mătase ale lui Caiafa şi acvila romană de pe pieptul procuratorului Pilat, nu-şi vor mai aminti de ce sunt atât de răguşiţi şi pentru ce nu pot striga şi mai tare: ''Răstigneşte-L''. De aceea, Isus, acum, când este aclamat, nu se bucură, precum nu se va plânge când va fi biciuit şi răstignit. Şi totuşi, de un singur lucru El se bucură, şi anume: că peste câteva zile, prin Patimile Sale El va deschide poarta fericirii veşnice tuturor acelora care vor vrea să se folosească cu vrednicie de Jertfa Sa. Încolo, precum în pustiu respinsese viclenele ispite ale Satanei, tot astfel, acum, rămâne nemişcat la aplauzele şi osanalele mulţimii. (I.Miclea, Ecouri din veşnicie, vol. I, p.180-182).

CLOPOTE

Lanţul florilor întrerupte,

Cătuşa ce doare într-un oraş mic,

Oraş cu stejari şi salcâmi

Şi clopote de biserici,

Chipuri de oameni asemeni nouă,

Toţi aşteptând de undeva

Inima care-l toarnă pe Dumnezeu

În forme de lavă,

Serii de câte două erupţii acordate

Pe câte un „te iubesc» zbuciumat.

Cu ochii

La tine mă pot uita cântec înserat.

Aştept scrâşnetul vioriu.

Ţine minte pogorârea din Fiu.

Clopotele rămase peste oraş,

Cu salcâmi şi stejari,

Singure alături de oameni.