vineri, martie 12, 2010

LUMEA

Amnezică şi abandonată ea a uitat de mult cum o chema
Inventa peisaje în exil, inversa lumina ochilor,
Respira şoptit şopârle, orbecăia sub pseudonim,
Uluind se îmbogăţea văzând
Cleiul dragostei, ochelarii adevărului, toga sărăciei, visele
Fecioarelor, lebedele cerşetoare şi halbe pentru concedii.
Vuia a speluncă,
Animalul rătăcit îşi camufla vinovăţia în curiozitate
Până în ziua în care călăul i-a deschis ochii
Fără severitate, cu două boabe de untdelemn de candelă.
Tocmai se pregătea să nască trei camioane cu soldaţi,
La mijlocul negocierilor Dumnezeu a împărţit-o în
două silabe.
Moartă, îşi umbreşte jurnalul în fiecare zi cu erupţii.
Astăzi a notat pe penultima filă:
„Duhoarea împopoţonată cu pravile are mâini de
bărbat…
Pe sufletul meu, eu sunt lumea”.

3 comentarii:

COSTI spunea...

Salut Ionel!

Ce zici, mediatizezi si tu asta ?:

http://constantin-brincus.blogspot.com/2010/03/initiativa-atitudine.html

Nu de alta, dar e vorba de o initiativa, zic eu, buna si utila multora.... indiferent de cine o lanseaza....

Anonim spunea...

Mie chiar imi place poezia aceasta, parca iti arata senectutea!

Angie Vázquez spunea...

La barrera del idioma no me permite apreciar tu poema, pero me encantó la última parte que el traductor me dice que significa: "En mi alm, yo soy del mundo"...

Saludos desde México y gracias por visitarme.

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...