unui individ care vorbeste mult, minte mult si se crede literat
Vorbeşte mult, cu gesturi ample, suple,
Ar fi femeie dacă vocea sa n-ar rupe
Tăceri bolânde, sfinte emisfere,
La polul lui de pline şi agitate sfere.
Se laudă şi latră totodată,
Cum nu-i cinstit cucuta o arată.
La câte zile de minciuna lumii stă?
La o secundă fără cumpăt. Şi fără cumpănă!
Am să-l arăt la sfoara care-l trage,
Aşa cum e in piete şi nu în areopage,
Apoi, deşi el este plin de vină,
Tot virginal am să îi plâng de milă.
Vorbeşte sfârâind într-un ibric,
Un ceai uitat de burdii date pân’ la dracu,
Iar când va fi să suie, că am şi eu un tic,
O să-l trimit acolo să-şi ia sacu’!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu